Magistratii ieseni l-au asteptat degeaba pe rapidistul Daniel Pancu sa isi tina promisiunea si sa se prezinte la Tribunal in procesul privind conducerea sub influenta alcoolului.
Surprins baut la volan de doi politisti din Iasi, cu o alcoolemie de 2,3 la mie, fotbalistul a fost trimis in judecata acum un an pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice. Daniel Pancu ar fi trebuit sa dea declaratii pentru a clarifica situatia, insa avocatul lui, Marius Striblea, le-a cerut judecatorilor amanarea termenului motivand ca fotbalistul este in Austria in cantonament si ca ii este imposibil sa se prezinte. La termenul de acum doua saptamani, Pancu spunea ca va aduce o persoana care a fost prezenta in momentul in care a fost oprit de politisti si ca acea persoana va clarifica tot ce s-a intamplat. Dar nici el si nici persoana nu au venit la Iasi. Avocatul fotbalistului a contestat in instanta modalitatea in care i-a fost testata alcoolemia, precizand ca politistii nu sunt angajati ai Biroului Rutier.